fbpx

Start-Up Nation 2024 | Diaspora este avantajată!

După o serie îndelungată de dezbateri, în sfârșit vocea românilor din Diaspora a fost auzită. În data de 23 aprilie, Ministerul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a făcut publică Schema de Ajutor de Stat pentru Programul Start-Up Nation 2024, document din care rezultă clar faptul că diaspora este încurajată să acceseze finanțări nerambursabile de până la 50.000 EUR pentru a deschide afaceri în România.

Văzând interesul fără precedent al diasporei pentru Programul Start-Up Nation 2024, echipa noastră, prin RePatriot, i-a adresat o scrisoare d-lui. Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care am solicitat includerea de măsuri care să încurajeze diaspora să aplice la noul program. Suntem încântați să vă anunțăm că mesajul nostru a fost auzit și luat în considerare.

În cadrul Programului Start-Up Nation 2024 vor fi eligibili toți românii din diaspora care fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate 12 luni consecutive anterioare înscrierii în aplicația electronică.

Bugetul Programului Start-Up Nation 2024

Alocarea financiară totală: 446.185.295,00 EUR

Valoarea Maximă a Grantului: 50.000,00 EUR

Cofinanțarea beneficiarului: 10% din valoarea cheltuielilor eligibile

Condiții obligatorii:

  1. Beneficiarul ajutorului de minimis este debutant în afaceri;
  2. Firma înființată va avea sediul social și implementează afacerea în regiunea de dezvoltare în care are domiciliul persoana fizică eligibilă în cadrul programului;
  3. Beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a menține ocupate locurile de muncă asumate prin formularul de finanțare pentru o perioadă de minim 24 de luni de la finalizarea perioadei de implementare;
  4. Beneficiarul ajutorului de minimis nu are dreptul de a înstrăina acțiunile/părțile sociale pe perioada implementării sau sustenabilității afacerii, sub sancțiunea neacordării sau recuperării ajutorului de minimis acordat.

Etapele Programului Start-Up Nation 2024

Etapa 1 –  Participarea șa cursuri de antreprenoriat

Beneficiarul ajutorului de minimis va participa la o sesiune de cursuri de formare antreprenorială cu durată de 40 de ore organizate de furnizorii acreditați  afișată pe site-ul MEAT. După validarea documentației aferente fiecărui absolvent din grupul țintă, MEAT va proceda la plata către furnizorii de formare a contravalorii cursurilor, în sumă de 24,81 lei/ora pentru fiecare absolvent, compusă din 19,81 lei / oră aferentă formării și 5 lei/oră subvenție.

Etapa 2 – Depunerea Proiectelor

La finalizarea cursurilor de competențe antreprenoriale, absolvenții vor putea depune proiecte de pentru finanțarea Start-up-urilor, beneficiind de un grant de până la 250.000,00 lei.

Ordonanța de Urgență poate fi citită integral aici, iar propunerile de modificare sau îmbunătățire a schemei pot fi transmise aici.

Ai nevoie de sprijin în cadrul Programului Start-Up Nation 2024?

Dacă vei decide să parcurgi acest proces de înființare a unei afaceri, cu finanțare prin programul Start-Up Nation și consideri că ai nevoie de ajutor consultanții echipei noastre te pot sprijini în toate aspectele cheie .

Află mai multe despre pachetul complet de servicii sau completează formularul de contact pentru asistență gratuită din partea unui consultant.

Contact

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

0735 395 646

WhatsApp / Mobil / Telefon

contact@uniti.ro

Solicită consultanță gratuită pentru ideea ta de afaceri.

Str. Vasile Lascar 143

Servicii complete de Consultanță Fonduri Europene si contabilitate.