fbpx

Sprijin de urgență pentru copiii vulnerabili din Ucraina

Uniti România lansează un apel umanitar pentru copiii cei mai vulnerabili din Ucraina, care ajung în România și au nevoie urgentă de sprijin!

Din cauza războiului, peste noapte, milioane de oameni din Ucraina s-au trezit în mare pericol. Printre cei mai afectați sunt copiii – 7,5 milioane de copii sunt în pericol imediat și au nevoie de sprijin urgent, iar numărul lor va crește. Oficial, 160.000 de copii din Ucraina beneficiază de măsură de protecție specială, iar situația lor poate deveni dramatică în orice moment. Totodată, multe familii au fost separate, au lăsat în urmă tot ce știau, iar riscurile sunt mari pentru copiii care pot să rămână fără niciun sprijin.

Fiecare copil are dreptul să crească și să se dezvolte într-un mediu sigur. Fiecare copil are dreptul de a avea alături părinții sau, dacă acest lucru nu este posibil, persoane de îngrijire dedicate. Nevoia este și mai puternică acum, când totul se prăbușește în jurul lor.

Printre cei care au părăsit Ucraina se găsesc multe mame singure, copii orfani sau familii fără nicio sursă de venit și care au nevoie de sprijin prioritar, odată ce ajung în România.

În acest context, Uniti România intervine de urgență și oferă:

Masă caldă și/sau alimente

Produse de igienă și îngrijire personală

Consiliere socială și psihologică

Suport educațional

Sprijin pentru acces la servicii de sănătate și juridice

Uniti România lansează un apel de sprijin pentru copiii cei mai vulnerabili veniți din Ucraina. Oricine se poate alătura cauzei cu o donație online. Orice gest conteaza!